Obiective

 

Potenţialul turistic-cultural la nivelul localităţii Bran este atractiv şi variat, fiind reprezentată de fondul etno-folcloric originar, manifestări folclorice şi sărbători tradiţionale, castelul Bran, muzeul de artă medievală, Biserica de zid cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” sau clădirea vechii vămi din secolul al XVIII-lea. În incinta castelului Bran se află un important muzeu etnografic în aer liber ce include gospodării ţărăneşti, instalaţii tehnice, obiecte specifice satelor din zonă.

Castelul Bran

Pasul Bran, cunoscut ca unul dintre cele mai importante trecători din Carpaţii Meridionali, este menţionat încă din antichitate în rapoartele geto-dacice. În urma tratatului de alianţă antiotomană încheiat la Braşov în 1395 între Mircea cel Bătrân şi Sigismund de Luxemburg, Bran a trecut în stăpânirea Ţării Româneşti. Mircea cel Bătrân, bunicul de filiaţie paternă a viitorului voievod Vlad Ţepeş, este primul din dinastia Basarabilor ce stăpâneşte Branul şi tot el a fost cel ce a iniţiat acordarea de privilegii comerciale acestei cetăţi, privilegii care au dus la încurajarea comerţului cu Muntenia.
ntenţia de a construi o cetate în pasul Bran exista încă de la 1364. Actul emis la 19 noiembrie 1377 de către Ludovic I acordă braşovenilor apanajul de a ridica un nou fort din piatră la Bran „cu propriile lor osteneli şi cheltuieli” şi să niveleze terenul în vederea construirii cetăţii. În schimbul acestui serviciu, braşovenilor li s-au întărit unele privilegii asupra celor 13 târguri din Ţara Bârsei, precum au fost din vechime”, acordându-li-se şi altele noi, ca: dreptul de folosinţă a „câmpului numit Turcheş” şi reducerea impozitului regal. Promisiunea mutării vămii de la Rucăr la Bran se includea tot în noile privilegii acordate Braşovului. Ludovic îşi „rezerva” „totdeauna” dreptul de numire şi destituire a judelui, comitelui şi castelanului noii cetăţi, cărora le interzice să se amestece în „libertăţile şi obiceiurile vechi” ale supuşilor din Braşov.
Castelanul, numit direct de către rege, pe lângă misiunea lui de comandant militar, îndeplinea şi atribuţiuni administrative şi juridicţionale, întrucât îndată după ridicare (până la 1382) cetatea a fost înzestrată cu un domeniu, fapt pe care îl aflăm dintr-un act de la 1395, când posesiunile cetăţii Bran, Zărneşti şi Tohan sunt dăruite parohului Thomas de la biserica Sf. Maria din Braşov şi fraţilor săi.
În urma tratatului de alianţă antiotomană semnat de Împăratul Sigismund de Luxemburg şi Mircea cel Bătrân, la Braşov, în 1395, Bran trece sub conducerea valahilor. Astfel, Mircea cel Bătrân – bunicul pe linie paternă a viitorului Prinţ Dracula, cunoscut în istorie şi ca Vlad Ţepeş – devine primul prinţ din dinastia basarabilor care stăpâneşte Branul. Mircea cel Bătrân şi descendenţii săi Mihai I şi Radu al II-lea Praznaglava, au acordat comercianţilor o serie de privilegii dar au şi impus interdicţii pentru a preîntâmpina comiterea de abuzuri din partea vameşilor. Astfel, ei au încurajat dezvoltarea schimburilor comerciale prin drumul ce trecea prin pasul Bran şi au asigurat protecţia militară a întregii zone.
Răspunzând invitaţiei împăratului Sigismund de Luxemburg, Vlad Dracul – tatăl Prinţului Dracula – a plecat la Nürenberg, pe 8 februarie 1431, unde a fost numit cavaler al Ordinului Dragonului şi a primit recunoaşterea europeană a calităţii de Prinţ al Valahiei. Din această cauză, nu puţini sunt acei cercetători care consideră că numele „Dracul” derivă din simbolul Ordinului Dragonului, contrar interpretării eronate potrivit căreia numele său are o origine nefastă – „Diavolul”.
Fiul lui Vlad Dracul – Vlad Dracula zis şi Ţepeş – s-a născut în oraşul Sighişoara, nu departe de Braşov. Numele său vine, indubitabil, conform modului în care în general numele româneşti sunt formate, din alăturarea sufixului patronimic „a” sau „ea” la numele tatălui. Astfel „Dracula” sau „Drăculea” înseamnă fiul lui „Dracul”.
Dracula, potrivit descrierii făcute de legatul papal Nicolae Modrussa, „era nu foarte înalt de statură, dar foarte vânjos şi puternic, cu înfăţişare crudă şi înfiorătoare cu nasul mare şi acvilin, nările umflate, faţa subţire şi puţin roşiatică; în care genele foarte lungi înconjurau ochi verzi şi larg deschişi, iar sprâncenele negre şi stufoase îi arătau ameninţători; faţa şi bărbia erau rase, cu excepţia mustăţii. Tâmplele umflate sporeau volumul capului. Un gât ca de taur lega ceafa înaltă de umerii laţi pe care cădeau pletele negre şi încârlionţate”.
Desele schimbări de domnie, după moartea lui Mircea cel Bătrân (1418), pe de o parte, şi incursiunile otomane pe de altă parte, (în 1421, turcii pătrund prin pasul Bran în Ţara Bârsei pustiind Braşovul şi localităţile învecinate) determină pe Sigismund de Luxemburg să treacă cetatea sub autoritatea voievodatului Transilvaniei, însărcinat cu paza hotarelor.
Între 1428 şi 1436, Vlad Dracul, viitorul Prinţ al Valahiei, a fost nevoit să se autoexileze, refugiindu-se în Transilvania, la Sighişoara. Deţinând un rang înalt în armata imperială, în noua sa poziţie el s-a ocupat de apărarea graniţelor de sud-est şi a trecătorilor intracarpatice, cea mai importantă dintre acestea din urmă fiind Branul, principala poartă de intrare din Valahia. În numele puternicului său protector – Sigismund de Luxemburg – el şi-a exercitat influenţa şi autoritatea în cele mai importante oraşe din sudul Transilvaniei: Braşov, Sibiu, Mediaş, Sebeş.
Primul contact cu Branul al viitorului Prinţ Vlad Dracula s-a petrect în 1438, la sfârşitul marii expediţii de jefuire conduse de Murad al II-lea în Transilvania, unde a fost nevoit să ia parte alături de tatăl şi fratele său, pentru a-şi salva viaţa.
Zece ani mai târziu, destinul lui Vlad Ţepeş Dracula avea să coincidă din nou cu cel al Branului. După ce a fost încarcerat în închisoarea otomană din Egrigöz, Vlad Dracula devine, pentru o lună, Prinţ al Valahiei. În timpul exilului ce a urmat, Vlad s-a bucurat de sprijinul şi compania lui Iancu de Hunedoara, care avea o relaţie strânsă cu ţinutul Transilvaniei de Sud.
La 3 iulie 1456, Iancu de Hunedoara, îl însărcinează pe Prinţul Vlad cu apărarea permanentă a graniţelor, incluzând aici, evident, şi zona Branului. Din grija cu care era fortuit castelul Bran se poate deduce cu uşurinţă că Vlad Dracula şi Iancu de Hunedoara considerau zona un loc strategic. Ca persoană de încredere a lui Iancu de Hunedoara şi având la dispoziţie o armată formată în mare parte din soldaţi munteni, pentră apărarea sudului Transilvaniei, Dracula traversează munţii, prin Bran, şi odată ajuns în Valahia, îl atacă prin surprindere pe Prinţul Vladislav, pe care îl detronează şi ucide.
Imediat după ce a ajuns pe tron, Vlad Ţepeş Dracula, încheia în 6 septembrie 1456, un tratat cu regele Ungariei, prin care acesta îi asigura protecţie în eventualitatea unui atac turc. În acelaşi timp, el încheie şi o înţelegere cu braşovenii împotriva turcilor, promiţându-le că-i va apăra şi de alţi duşmani. Cu acest prilej Ţepeş le acordă „dreptul de a face comerţ liber în Ţara Românească, aşa cum făcuse şi înainte”, cu condiţia ca neînţelegerile ivite să fie judecate de domn sau de reprezentanţii săi speciali.
Dar între Vlad Ţepeş şi braşoveni s-au ivit curând neînţelegeri pricinuite de sprijinul acordat de către saşi lui Dan al III-lea, pretendent la tronul Ţării Româneşti.
Tratativele purtate au dus însă la împăcarea ambelor părţi în decembrie 1457, menţinându-se respectarea „convenţiilor” făcute anterior. Pentru nerespectarea celor stabilite la sfârşitul anului 1457 Ţepeş va trece la represalii împotriva negustorilor saşi. Dan al III-lea, care se găsea încă la Feldioara, lângă Braşov, consemna în 1459, că auzise „cum că Dracul a tras în ţeapă pe negustorii din Braşov şi Ţara Bârsei care au venit cu mărfuri din Ţara Românească.”
Aprilie 1460 a elucidat situaţia de conflict între Vlad Ţepeş şi Dan al III-lea. Vlad Ţepeş pătrunde prin Bran în Ţara Bârsei „atacând sate, cetăţi şi oraşe”, unde a dat foc grânelor, iar pe cei prinşi i-a tras în ţeapă în apropierea capelei Sf. Iacob din Braşov. Apoi, trecând munţii cu Dan şi oamenii acestuia îl pedepseşte pe pretendentul la tronul Ţării Româneşti prin slujba de înmormântare, tăierea capului şi îngroparea acestuia.
Urmând a se confrunta cu puternica armată otomană condusă de Mahomed al II-lea, care a invadat teritoriile româneşti la începutul verii lui 1462, Dracula aplică cu înţelepciune tactica pârjolirii pământurilor şi îşi organizează armata strategic pentru a apăra ţinuturile atacate de turci. Astfel, munţii şi bătrânele păduri din jurul Branului au devenit refugiul soldaţilor, dar şi adăpost pentru femei şi copii.
La15 august 1462, Albert Istemmezö, le-a cerut locuitorilor Braşovului şi Branului să facă pace cu Radu cel Frumos, bazându-se pe o atitudine diplomatică nefavorabilă lui Dracula manifestată în cercurile oficiale transilvănene, care considerau că Branul, o cale de o esenţială importanţă economică, stategică şi militară, trebuie să fie eliberată de sub influenţa lui Vlad, pentru a putea asigura o legătură între Radu cel Frumos şi susţinătorii săi din Transilvania.
După epuizanta confruntare cu Mahomed al II-lea, din care Vlad Dracula a ieşit învingător, în ciuda trădării nobililor care nu-I acceptau intransigenţa, el a plecat la Braşov pentru a întâlni armata lui Matei Corvin care, cu greu, a cucerit oraşul pe 20 noiembrie 1462.
Michael Beheims scria că Vlad, care încă avea o armată puternică, a traversat Carpaţii şi a ajuns în Braşov unde a purtat îndelungate negocieri cu Matei Corvin. După această întâlnire, prinţul valah a trecut înapoi munţii acompaniat de avangarda armatelor aliate, cu al căror ajutor Vlad spera să-şi urmărească duşmanii şi să-şi continue lupta împotriva otomanilor. Prinţul Vlad şi căpitanul armatei regelui Ungariei, Jan Giska, cu luptătorii lor, pe atunci în serviciul lui Matei Corvin, au rămas în munţi pentru a aştepta restul armatei ungare. La început, Jan Giska a fost trimis să-l sprijine pe Dracula, dar oponenţii săi transilvăneni au realizat că valahul trecea printr-un moment critic astfel că, profitând de atmosfera nefavorabilă, au conceput o falsă scrisoare de trădare chipurile semnată de Dracula, pe care I-au arătat-o Regelui. Acesta fiind date, Matei Corvin, nedorind să se implice într-o acţiune atât de riscantă în josul Dunării, ordonă ca Dracula să fie arestat. Locul stabilit pentru prinderea lui Dracula, care se presupune a fi zona Branului, este dificilă pentru desfăşurarea unei armate, aici până şi carele treceau doar câte unul în şir indian, de îngust ce era drumul. Pus în imposibilitatea de a-şi demonstra considerabilele calităţi militare, Dracula este capturat la 26 noiembrie 1462. În strmtoarea dintre stâncile Pietrii Craiului, Vlad este legat cu lanţuri şi, trecând prin Bran – unde pentru scurt timp a fost încarcerat în pivniţele Castelului Bran – el este transportat la Mediaş, Alba Iulia şi apoi în temniţele regale din Visegrad şi Buda.
Documentele care atestă că Vlad Dracula a trecut de atât de multe ori prin Bran şi a stabilit relaţii economice şi militare cu Castelul Bran, vorbesc despre importanţa rolului jucat de trecătoare şi castel în relaţiile dintre Transilvania şi Valahia.
În octombrie 1476, când Vlad Ţepeş se află la Braşov urmând a trece pe la Bran în Ţara Românească pentru a-şi ocupa tronul în cea de-a treia domnie, le acordă braşovenilor libertatea de a face comerţ „în toate târgurile şi locurile din ţara domniei mele, cum a fost şi mai ’nainte aşezământul cel vechi din toate câte le va fi de trebuinţă şi vor pofti”.
Vlad Ţepeş a ajuns însă foarte repede în situaţia de a încălca privilegiul acordat braşovenilor întrucât negustorii din ţara sa, cum spune, „nu se pot hrăni săracii”. Limitarea negoţului braşovean în Ţara Românească nu este numai opera lui Vlad Ţepeş, deoarece în 1478-1482 Basarab cel Tânăr scria negustorilor oraşului de peste munţi „să se înţeleagă” cu negustorii din ţara sa ca „să luaţi marfa de la negustorii noştri la hotar”.
În 1897, scriitorul irlandez Bram Stoker publica thrillerul „Dracula”, apreciat de Oscar Wilde ca fiind „cea mai frumoasă poveste a tuturor timpurilor”. Asemănările dintre Castelul Bran şi castelul contelui Dracula din roman i-a determinat pe numeroşi cercetători şi jurnalişti să afirme că locul unde se petrec aventurile descrise de Stoker este chiar Castelul Bran, deşi romancierul nu a trecut niciodata în viaţa sa prin Bran. Trebuie accentuat însă, o dată în plus, că povestea lui Bram Stoker nu are nici o legătură cu prinţul român, Vlad Ţepeş, şi în consecinţă, ea poate atrage o umbră nefavorabilă asupra figurii istorice a acestuia, a cărui viaţă şi fapte trebuie cunoscute de lume aşa cum s-au petrecut ele în realitate. Personalitatea şi actele sale trebuie evaluate just, iar reputaţia sa este inestimabilă.
Numeroasele filme realizate la Bran, nenumăratele articole scrise aici, milioanele de turişti dornici să descopere una dintre cele mai fascinante mituri ale secolului, precum şi documentele autentice ce îl însoţesc, frumuseţea locurilor, ospitalitatea gazdelor, sunt tot atâtea motive pentru care merită să vii la Bran.
Popularitatea cunoscută de poveştile şi anecdotele despre Prinţul Dracula, precum şi larga circulaţie în ţările slave a legendelor despre omorurile săvârşite de „prinţul – vampir”, dovedesc, o dată în plus, interesul pe care îl trezeşte Vlad Ţepeş şi Branul, implicit.
Comparând cu numeroasele dovezi care vin să motiveze acţiunile sale severe, istoricii consideră că acuzaţiile extrem de crude pronunţate împotriva lui Vlad Dracula sunt în contradicţie cu logica istoriei şi legile ţării din acea epocă.
Prinţul Vlad Ţepeş-Dracula trebuie să rămână în memoria istoriei ceea ce a fost pentru poporul său: un simbol al justiţiei, exponent prin excelenţă al luptei pentru neatârnarea şi libertatea ţării sale, model de curaj şi inteligenţă puse în slujba celor mai nobile cauze, geniu militar plin de inventivitate, inegalat diplomat şi om politic de primă mărime în epocă, pilduitor exemplu de apărător şi iubitor al ţării şi neamului său. Cine cunoaşte istoria poporului român, poate cu uşurinţă să înţeleagă că fără Dracula Voievod aceasta ar fi lipsită de una din cele mai de seamă personalităţi, dar şi de un moment de importanţă excepţională pentru libertatea sa.
Stăpânirea cetăţii şi oraşului de către Braşov după 1498 aduce însemnate modificări în primul rând în organizarea şi funcţionarea lor. Oraşul şi districtul Braşov (format din 13 târguri şi comune libere) alegeau în fiecare an doi castelani care administrau veniturile şi cheltuielile cetăţii Branului şi domeniului acestuia. Veniturile cetăţii rezultau din venitul morarilor, venitul din piper, venitul de la băutura vândută în cetate, venitul realizat din vama cetă-ţii, venitul din birşagurile juzilor din Braşov şi district, venitul din dijma oilor, venitul rezultat din taxa ţiganilor din district, venitul dijmei din satele domeniului, venitul din semăna-tul şi vânzarea inului, dijma stupilor din domeniu, dijma porcilor, censul de pe domeniu, taxa vigesimatorilor pentru slujitorii din cetate, venitul sării de la Feldioara şi altele.
După expirarea mandatului de un an castelanii puteau fi realeşi. Excepţie a făcut românul Gheorghe Olah (sau Gheorghe Românul), care a fost ales pe timp de 10 ani. De la mijlocul secolului al XVI-lea, castelanii nu mai sunt aleşi de întregul district, ci numai de judeţ şi senat, ca apoi judeţul să fie cel care îi numeşte.
Castelanul era în primul rând conducătorul militar al cetăţii, apoi administratorul domeniului şi judecător suprem al acestuia. Erau numiţi câte doi tocmai pentru a putea fi găsit întotdeauna unul dintre ei (castelanii) sau pentru a sta la cetate permanent (vicecastelanii). Castelanii nu primeau salarii, doar gratificaţii şi li se plăteau deplasările la cetate sau pe domenii.
Ca administratori ai cetăţii şi domeniului acestuia, vicecastelanii sau pârcălabii conduceau o serie de lucrări, cum ar fi reparaţii de tâmplărie, zidărie, fierărie, sobe „cu cahle lustruite”, ferestre (discuri de sticlă în ramă metalică), sau de altă natură, ca pictarea în 1512 a bisericii din cetate de către Dominic, executarea a patru blazoane în sala mare şi două orologii solare în curte de către Gregorius în 1535, vopsirea şi revopsirea blazoanelor de pe uşi, precum şi slujbele din biserica cetăţii ş.a.m.d. Toate acestea erau plătite în raport cu valoarea lucrării.
Pârcălabii aveau grijă de înzestrarea cetăţii cu arme, dar şi cu mobilier sau alte obiecte, inclusiv alimente şi cele necesare bucătăriei. Ei mai aveau în grijă şi moara de malţ de la poalele cetăţii, precum şi joagărul.
Din anul 1600, administrarea domeniului este preluată de judeţul şi cojudeţul Braşov. Conducătorii cetăţii purtau şi alte denumiri, nu numai de castelani, ci şi praefecţi, aediles, dispensatores, patroni inspectores. Toate aceste denumiri vorbesc despre rolul lor administrativ. Acest lucru se reflectă şi în modificările pe care le-a suferit castelul după 1498, când turnul din partea de răsărit se dublează cu parament de bosaje: se amenajează logia din interior şi se înalţă zidurile de incintă modificându-se în sensul amenajării cu două rânduri de metereze, cele inferioare pentru artilerie, iar cele de sus de pe drumul străzii pentru arme uşoare individuale. În aceeaşi perioadă se înalţă şi turnul central, donjonul şi pilaştrii cu console cu dubluter.

Biserica din Bran

A fost construită în 1820 şi pictată în 1836 şi poartă hramul Adormirea Maicii Domnului. Planul său are un naos cu patru travee, flancat în extremitatea estică de două abside semicirculare în interior şi poligonale în exterior. În vest, deasupra unui vestibul, se află turnul clopotniţei. Absida altarului este, de asemenea, semicirculară în interior şi poligonală în exterior. Faţadele sunt tencuite şi văruite, iar ferestrele sunt înalte, fără ancadramente. Cornişa este subliniată de un profil din tencuială. Turnul decorat pe toată înălţimea cu pilaştri neoclasici conferă o notă originală, construcţia păstrând structura originală.

Vama veche din Bran

Construcţia datează din secolul al XVIII-lea, aici funcţionând în trecut vama din trecătoarea Bran – Rucăr. Astăzi este muzeu.

Case memoriale din zona Bran

  • Sextil Puşcariu (1877-1948) – lingvist, filolog şi istoric, membru al Acad. Române
  • Dr. Aurel Stoian (1866-1972) – Preşedintele Consiliului Naţional Românesc din Bran, semnatar al actului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, medic, edil şi primar al localităţii Bran.
  • Dr. Iosif Puşcariu (1889-1965) – Fondator al Spitalului de Ochi din Braşov
  • Profesor Doctor Docent Liviu Popovici (1927-1994) – om de ştiinţă şi neurolog de renume mondial, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale.
  • Profesor Doctor Docent Valeriu Lucian Bologa (1892-1971) titan al istoriei medicinei şi membru al unui număr de 23 de societăţi şi academii de ştiinţe, legat de Bran prin origine şi iubire.
  • Profesor Universitar Dr. Aron Petric (1915-1981) – decan al Facultăţii de Istorie din Bucureşti, cercetător şi dascăl de excepţie, fiu al Branului.
  • Fundaţia Profesorului Ioan Clinciu.

Muzeul etnografic în aer liber din Bran

Este amenajat în parcul din vecinătatea Castelului Bran. În acest muzeu au fost aduse şi reconstituite unele din cele mai vechi şi mai tipice construcţii din zonă. Deschis pentru public în 1961, muzeul număra în 1981, 14 gospodării ţărăneşti şi instalaţii tehnice. Monumentele au fost selecţionate şi grupate pe baza cercetărilor din 1958-1960.

Portul popular în zona Bran

Portul popular brănean a evoluat lent, păstrându-şi specificitatea, unitatea stilistică şi armonia, dar fiind în acelaşi timp influenţat de portul din Muscel. Epoca sa de maximă înflorire este considerată a fi a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi până în primele decenii ale secolului nostru. Portul popular din zona Branului, înrudit cu cel al zonelor învecinate – Muscel şi Dâmboviţa – scria Titus Haşdeu în 1979, relevă unele trăsături specifice, explicabile pe de o parte prin natura ocupaţiilor, iar pe de alta prin asimilarea şi redarea în forme locale a unor elemente de fond transilvănean. Diferenţierile portului pe bază de vârstă, sex, anotimp, condiţii sociale, au dus la o creaţie populară deosebit de interesantă prin varietatea pieselor componente ale costumului, bogăţia coloristică şi ornamentală. Din piesele costumului femeiesc se remarcă iile cusute sau alese cu lână sau bumbac în tonuri de roşu şi negru cu fire aurii şi argintii, fota largă cu pulpane în vărgi, încreţită în spate, ştergarul de cap din bumbac sau borangic, lăibărica de catifea neagră.
Costumul bărbătesc este mai redus ca număr de piese. Cămaşa largă din pânză de in sau bumbac, coarecii şi lăibăricele lucrate din zeghii, pieptare, cojocele, căciulile şi gluga definesc structura portului păstoresc deosebit de bine păstrat în toată zona.

 

Comments are closed.